vineri, 7 aprilie 2017

DESPRE NEȘTIUTELE JUDECĂȚI ALE LUI DUMNEZEU

DESPRE NEȘTIUTELE JUDECĂȚI ALE LUI DUMNEZEU

Un pustnic de lângă cetatea Emesei , din Siria , avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el.
Însă el se gândea asa :" Doamne prea bun esti Tu , că văd că la cei răi le merge bine , iar cei buni au necazuri si scarbe. Cum, Doamne , de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini ?"

Apoi si -a zis :" Am să mă rog lui Dumnezeu, să -mi arate cum sunt judecățile Lui." Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei , a purtări de grijă a lui Dumnezu : Cutare este rău, este păcătos , si-i merge bine . Altul este bun, dar copii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.

Unul este rău si trăiește mult, iar altul este bun si moare devreme . Uite un creștin este bun , se roagă lui Dumnezeu , posteste si numai de scarbe dă, iar altu- i rău, înjură, bea si pe acela nu-l pedepsește Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia : Doamne, ce este , căci calea celor răi sporeste si calea celor drepți totdeauna este în necaz?

Si din ziua aceea a început să se roage :" Doamne , arată -mi judecățile Tale, ca să nu judec! " Rugîndu - se el asa , odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându -se el, i-a ieșit înainte un tânăr si i-a zis:
- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să- ți arate mari taine , dar să nu te smintesti.

- Unde, fiule?

- Când ajungi la orasul Emesa , oras mare , să bagi de seamă că în marginea orașului este o grădină mare, înconjurată cu copaci , cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într - un loc s- a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare .

Să bagi de seamă că acolo alături de grădină unde-i copacul cel cu scorbură, este o fantanita . Si lângă fântâna este o cărare care trece, iar dincolo este drumul cel mare . Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului . Să stai acolo ascuns si să te uiți spre fântână.
Si ce- i vedea acolo , ai să te folosești mult.

Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântâni, a văzut si gardul unde era rupt. A intrat acolo , s-a băgat în scorbură si se ruga la Dumnezeu. Si , stând el acolo si rugîndu - se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos . Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tascuta frumoasă. A venit la fântâna, s-a dat jos de pe cal si a a dat drumul la cal să pască . Si el a stat, a băut apă si a scos din tascuta de piele 150 de galbeni de aur . I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s- a odihnit . Dar el în loc să - i pună în buzunar, i-a pus alăturea.

Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se indepartase mai încolo, dar pastea . Si el a fugit , a ajuns calul, dar punga i -a căzut si a rămas la fântână. El n- a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal si s- a dus înainte.

Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul , vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într - însa e aur , a luat - o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de- a dreptul si a fugit cu punga de aur.

În urma acestuia care a luat punga si a fugit , vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte , haine vechi , obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desaga si apă din fântână, si a mâncat. Si a mulțumit lui Dumnezeu si pe urmă s - a culcat oleacă.

În timpul acesta boierul si- a dat seama că nu are banii la el , ce i- au cazut la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.

-Mosule , n-ai găsit aici o pungă cu galbeni ?

ăsta nu stia nimic:

-N- am găsit nimic.

-Mosule, scoate banii ! Unde i-ai pus?

-Cucoane, n-am găsit nici un galben!

-Ei! Scoate banii că te omor!

-Cucoane, nu stiu nimic!

Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi , a căutat prin hainele lui si n-a găsit banii.

Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i- a găsit, s-a suit pe cal si a plecat dându -si palme si vaitandu-se că a omorât om nevinovat.
Si s-a dus călare bătându -se.

Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: " Ia uite măi, cîtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a omorât?
Vai de mine , mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat si celălat a luat banii si s-a dus în lumea lui."

Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.

- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!

A ieșit părintele si îngerul l- a întrebat :

- Ce ai văzut si cum ți s- a părut?

-Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăți a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si cine a fost omorât!

-Părinte, mata ai vrut să stii judecățile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptati a făcut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curți mari. Si stii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce a găsit banii. Si la acela săracul, într- o noapte i-a murit mama si sotia, si el s-a dus la boier să -i împrumute niste bani. Boierul de mult voia să -i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.

Si a venit săracul la el, zicând :

-Cucoane, dă -mi niste bani împrumut să ingrop pe mamă si pe soție, că ți -oi prasi la vară, si ți -oi cosi, voi secera pe lan .

Si boierul si-a zis: " Acum îi momentul, că -i sărac! "

-Dă -mi livada ta!

-Cucoane, am muncit de mic , am plantat copaci , am rasadit si nu pot să ți -o dau !

-Cât să -ți dau pe livadă?

Dar acela a spus asa:

-Să -mi dai 300 de galbeni , că de nevoie o dau , că n-am cu ce face înmormântarea.

Dar boierul , văzându - l pe acela necăjit , că are doi morți, nu i- a dat mai mult de 150 de galbeni .

-Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate.

Eu n- am cerut prea mult . Grădină mea face 300 de galbeni de aur.

Si săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis : " Dumnezeu să facă drepate. "

Si acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dînsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de nevoie si 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână , că el când i-a dat numai 150 a zis : " Dumnezeu să facă drepate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina. "
Si iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.

- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?

-Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si bătrânul nu stia nimic .

Bătrânul acesta - i-a spus îngerul - , când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi, pe marginea unui râu. Si un om a vrut să treacă râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a luat apa. Si tot striga la el :" Măi frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa! "

Si el în loc să sară să -l scoată pe acela, a dat un bici la boi si a zis: " Asa îți trebuie, cine te-a băgat acolo." SI acela s-a luptat oleacă cu apa si s-a înecat.
Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să -l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost milă si a vrut să -i plătească în lumea aceasta , pentru că a avut greșeala aceea din tinerețe, când nu a vrut să -l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci , si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta.
Dumnezeu a făcut foarte bine , că prin moartea asta , îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sărac.

-Dar boierul ?

-L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap ? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomană, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Si după 40 de ani cât o să se pocaiasca acolo , o să -l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta boierul se mărturiseste si face canon si se mantuieste.

Si tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte , dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte si bune. Că judecățile Lui nu sunt ajunse de mintea omenească.

N-ai auzit tu pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecățile Mele de judecățile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune ? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!

N-ai auzit pe David Proorocul care zice : Judecățile Domnului sunt adânc mult?

Cum ai îndrăznit tu un om , să stii judecățile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să -ți arăt că judecățile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

SI tu ai judecat ceva, dar judecățile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte!
Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea să zici : " Doamne, Tu le stii! Eu nu cunosc judecățile Tale!

Dar , fiindcă esti om , Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te inteleptesc să nu mai îndrăznești să iscodesti judecățile Lui, că judecățile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.

Asadar să ținem minte din această povestire, că tot ce ni se pare nouă în lumea asta că -i strâmb si rău, de multe ori ne înșelăm! Că nu cunoaștem judecățile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.

" Nu cerca cele necercate si nu voii să ajungi cele neajunse! Amin.

Părintele Ilie Cleopa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu