vineri, 19 august 2016

Nu ți-e frică de mine?


Vreau să vă relatez o întâmplare. Într-o seară, cu mulți ani în urmă, când deja trecuse de ora unsprezece, mi-a telefonat episcopul locului. El mi-a spus: «Părinte, sper că nu v-am trezit?»
Desigur că mă trezise. El a continuat: «M-au telefonat de la spital. Trebuie să mergeți urgent să împătășiți un bolnav pe patul de moarte». Am adunat cele necesare, am luat metroul și m-am îndreptat către Bronx, până la care erau vreo douăzeci de kilometri de la mănăstirea noastră. Am ajuns la spital, am împărtâșit bolnavul, și când am coborât din nou la metrou, era trecut de ora unu noaptea. Am așteptat foarte mult metroul, iar când acesta a sosit, eu eram unicul pasager din vagon. Bronx-ul este un cartier foarte sărac, dar și foarte periculos.
După câteva stații în metrou a urcat o persoană, s-a oprit în capătul opus al vagonului și a început să mă privească cu atenție. Părea foarte periculos, iar atunci când ușile s-au închis și metroul s-a pornit, el s-a îndreptat în direcția mea. Primul meu gând a fost: „iată că a și venit sfârșitul meu.” Când a ajuns în dreptul meu, m-a întrebat:
– Ei bine, și cine ești tu? Și de ce ești așa îmbrăcat?
I-am spus că sunt preot.
— Ce fel de preot? — a întrebat el.
— Preot ortodox — i-am răspuns.
Aveam cu mine o geantă, în care era epitrahilul, trebnicul și alte lucruri necesare pentru slujbe. Arătând spre geantă, omul acesta m-a întrebat:
– Ce ai în geantă? Eu i-am răspuns:
– Aceeași ce e în capul tău.
– Adică?
– Nimic.

Bărbătul a zâmbit și mi-a zis:
— Nu ți-e frică de mine?
— Nu prea. El s-a așezat și mi-a spus:
— Știi, cândva am fost catolic, dar acum nu mai cred în aceste lucruri.
— În care lucruri? – l-am întrebat.
— Un preot ne-a spus că el poate preschimba pâinea și vinul în Trup și Sânge. Oare chiar crezi în așa ceva?
— Desigur că cred — i-am răspuns.
— Atunci enoriașii tăi nu cred în aceasta.
— Ba nu, cred și ei!
– El m-a privit și mi-a spus:
– Ei bine, deci ei nicicând nu mai pleacă acasă? Nu am înțeles întrebarea:
– Despre ce vorbești? Desigur, că merg la casele lor!
Zâmbind, el mi-a spus cu încredere:
– Nu, ei nu cred. Dacă eu aș fi crezut că Iisus Hristos Însuși a fost pe acest altar, în această biserică, eu nicicând n-aș fi plecat acasă. De ce ar mai trebui să mai merg undeva? Și ei nu cred, și nici tu, părinte, nu crezi.
Aceasta a fost una dintre cele mai bune predici pe care le-am auzit vreodată.
(Arhim. Ioachim Parr, egumenul Manastirii Ortodoxe Sf Maria Egipteanca, New York)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu