Friday, August 26, 2016

VIATA SFANTULUI FANURIE


Turtele Sfantului Fanurie
In Insula Rodos, pe una dintre stradutele cetatii medievale Rodos (patrimoniu UNESCO) se afla o bisericuta mica, ridicata pe ruinele unei biserici vechi in care, in sec XIV, a fost descoperita icoana unui sfant necunoscut pana atunci, Sfantul Mucenic Fanurie.
Sfantul Fanurie a savarasit de atunci multe si mari minuni, nu numai pentru descoperirea obiectelor si animalelor disparute, pentru vindecare de boli grave, dar si pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care oamenii merg catre el – astfel incat acum este unul dintre cei mai iubiti sfinti ai ortodoxiei.
Se stie ca Sfantul Fanurie a suferit mucenicia la varsta de 19 ani, iar ultima sa rugaciune a fost: ”
"Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa."
Viata Sfantului Fanurie

Tatal sfantului a fost un negustor bogat, care avea 13 baieti, dintre care cel mai mare era blandul Fanurie. Dar intr-o zi a fost jefuit si omorat si in scurta vreme mama sfantului s-a aflat in situatia de a nu mai avea cu ce sa isi intretina copiii. Singura cale pe are a gasit-o a fost aceea de a-si vinde trupul. Ziua isi ingrijea copiii si plangea neincetat, iar noaptea incerca sa castige bani pentru acestia. Copiii o credeau sfanta, vazand cu cata dragoste ii ingrijeste si cat de mult sufera...
Pe cand Fanurie avea 12 ani, unul dintre colegii de scoala, caruia el i-a vorbit foarte frumos de mama lui, i-a spus: ”Bine, bine, pazeste tu pe mama ta intr-o seara si sa-mi spui mie a doua zi la scoala cat de sfanta este”. Asa a facut Fanurie. Dupa ce toti copiii au fost culcati de mama sa, aceasta s-a imbracat cu alte haine, mai scumpe, si a plecat catre localul de petrecere. Copilul a urmat-o pe ascuns, iar cand a vazut-o in mijlocul localului, palngand si dansand, a strigat-o o data, tare : ”Mama”. Femeia si-a recunoscut copilul si a cazut, murind pe loc!
Fara sa stie de moartea mamei sale, tanarul Fanurie a fugit de acasa si si-a dedicat viata Domnului, alaturi de un pustnic, intr-un munte izolat, unde s-a nevoit multi ani. Batranul pusnic s-a luptat la inceput cu asprimea firii acestuia, incercand sa il faca sa-si ierte mama, dupa care l-a increstinat. Bunatatea si blandetea sa, darul facerii de minuni cu care l-a inzestrat Dumnezeu pentru asprele sale nevointe, au ajuns sa fie cunoscute in cetatea din apropiere, iar sfantul a fost rugat sa coboare printre oamenii, ajutandu-i cu rugaciunea si raspandit cuvantul despre Iisus Hristos printre pagani, astfel incat multi L-au aflat pe adevaratul Dumnezeu prin mijlocirea sa.
S-a intors apoi si in cetatea in care locuise, atunci a aflat despre moartea mamei sale la momentul la care el o strigase, iar despre fratii sai a aflat ca fusesera impartiti la rude, astfel ca nu se mai stia nimic despre ei...

A suferit moarste muceniceasca, pentru credinta in Iisus Hristos. Ultima sa dorinta a fost legata de mantuirea mamei sale, care a murit pacatoasa...
Turtele Sfantului Fanurie
Mult si grabnic ajutor aduce Sfantul Fanurie pentru rezolvarea oricaror probleme, celor care ii cer ajutor si implinesc urmatoarea randuiala: se fac turte (painite) din ulei, oua, zahar si faina. Acestea se pot praji in ulei (ca gogosile) sau se pot coace in cuptor, dupa care se impart calde saracilor, pentru pomenirea mamei sfantului.

Turtitele se fac de noua ori (in noua zile) si se citeste acatistul Sfantului Fanurie.
Dupa rezolvarea problemei, se face o placinta mai mare (cu fructe sau cu branza) si se imparte de asemenea saracilor, drept multumire.
Aceasta randuiala se poate face oricand in an, atunci cand avem nevoi, dar mai ales in luna august, in apropierea datei de pomenire a Sfantului Fanurie, 27 augus

Wednesday, August 24, 2016

Arătarea Maicii Domnului la chilia Sfântului Serghie


Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej este sărbătorită pe 24 august.

Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-odată a zis ucenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată”. Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”.

Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie și dintr-odată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El i-a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului, care i-a zis: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată, am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l”. După ce a spus acestea, Maica Domnului s-a făcut nevăzută.

Sfântul a fost cuprins de frică și de cutremur mare, dar venindu-și în sine după un timp, a aflat pe ucenicul său zăcând de frică, ca mort, și l-a ridicat. „Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie, de vreme ce duhul meu numai puţin de nu s-a despărţit de trupeasca-mi legătură, pentru vedenia cea strălucită?”, a întrebat el. Iar sfântul se bucura cu sufletul şi faţa lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: „Aşteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”.

După puțin timp, Sfântul Serghie i-a chemat pe doi dintre ucenicii săi, Sfinții Isaac și Simon, și le-a spus cum a văzut-o pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii şi despre promisiunea făcută lui. Apoi împreună au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea la viziunea divină.

Arătarea Maicii Domnului la chilia Sfântului Serghie, unde în prezent e camera Serapionov, a fost într-una din zilele de vineri din postul Nașterii Domnului, din anul 1385. Sărbătoarea vizitei Maicii Domnului și a promisiunii ei a fost păstrată cu evlavie la Mănăstirea „Sfânta Treime”, de către ucenicii Sfântului Serghie.

La data de 5 iulie 1422, sfintele moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, iar la scurt timp o icoană a arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul sfântului. Icoana a fost cinstită cu mare respect.

În anul 1446, Marele Cneaz Vasile (1425-1462) a fost asediat la Mănăstirea „Sfânta Treime” de către armatele Cnezilor Dimitrie Shemyaka și Ioan din Mozhaisk. El s-a baricadat în Catedrala „Sfânta Treime” și când a auzit că este căutat, el a luat icoana Arătării Maicii Domnului și s-a întâlnit cu Cneazul Ioan la ușile bisericii din partea de sud, zicând: „Frate, am sărutat Dătătoarea de Viață Cruce și această icoană a Dătătoarei de Viață Treimi, la acest mormânt al făcătorului de minuni Serghie, care nu intenționează, nici nu dorește răul oricăruia dintre frații noștrii, și dintre noi. Acum, nu știu ce se va întâmpla cu mine aici”.

Călugărul Ambrozie a reprodus icoana Arătării Maicii Domnului Sfântului Serghie, sculptată în lemn (pe la mijlocul secolului al XIV-lea).

Țarul Ivan cel Groaznic a luat icoana Arătării Maicii Domnului în campania sa de la Cazan (1552). Cea mai vestită icoană, pictată în anul 1558, a fost cea a iconomului Lavrei „Sfânta Treime” – Serghiev, Eustațiu Golovkin, având rama făcută din racla de lemn a Sfântului Serghie, care a fost dată la o parte în anul 1585, când moaștele sfântului au fost mutate într-o raclă de argint (14 august).

Prin această icoană, Maica Domnului a protejat în mod repetat armata rusă. Țarul Alecsei Mihailovici (1645-1676) a luat-o în campania poloneză în 1657. În anul 1703, icoana a participat la toate campaniile militare împotriva regelui suedez Carol al XII-lea, iar în 1812 Mitropolitul Platon a trimis-o la Moscova, ca donație pentru militari. Icoana a fost purtată în războiul ruso-japonez din 1905, iar în timpul Primului Război Mondial, în 1914, icoana a stat în casa comandantului de căpetenie.

O biserică a fost construită peste mormântul Sfântului Mihail, iar când a fost sfințită, pe 10 decembrie 1734, a fost numită în cinstea Arătării Maicii Domnului și a Sfinților Apostoli Sfântulului Serghie de Radonej.

La data de 27 septembrie 1841 biserica a fost restaurată și resfințită de Mitropolitul Filaret al Moscovei, care a spus: „Prin harul Preasfântului și Preasfințitului Duh, restaurarea acestui templu este acum realizată, închinată înainte de noi în cinstea aducerii-aminte a Arătării Doamnei noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a fost la poarta Sfântului Serghie, la care Sfântul Mihail a fost de asemenea martor ocular”.

Sărbătorirea acestui eveniment este marcată pe bună dreptate de sfințirea unei biserici. Toată această mănăstire este o aducere aminte a minunatei vizite. Prin urmare, intenția sa în decursul veacurilor este să continue împlinirea făgăduinței vizitatorului ceresc: „Acest loc va dăinui!”.

În amintirea vizitei Maicii Domnului la Mănăstirea Sfânta Treime – Serghiev, Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cântat în zilele de vineri, și o slujbă specială în cinstea Arătării Maicii Domnului este săvârșită la mănăstire pe 24 august, în a doua zi a odovaniei Praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu



Saturday, August 20, 2016

Peştera Apocalipsei se află în insula Patmos





Peştera Apocalipsei

1.Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,
2.Care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut.
3.Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape.
4.Ioan, celor şapte Biserici, care sunt în Asia: Har vouă şi pace de la Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine şi de la cele şapte duhuri, care sunt înaintea scaunului Lui,
5.Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său,
6.Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său, Lui fie slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!
7.Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.
8.Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.
9.Eu Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea în Iisus, fost-a în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus.
10.Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă,
11.Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite celor şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna, şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la Laodiceea.
12.Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13.Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.
14.Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.
15.Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;
16.În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.
17.Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Şi El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
18.Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.
19.Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au să fie după acestea.
20.Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în dreapta Mea, şi a celor şapte sfeşnice de aur este: Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici, iar sfeşnicele cele şapte sunt şapte Biserici.

SANGELE LUI DUMNEZEU




Într-o sâmbătă dimineaţă, pe când părintele Antonie slujea Sfânta Liturghie, a ajuns la momentul sfinţirii Cinstitelor Daruri. Cum era îngenuncheat şi zicea rugăciunea, cu mâinile sprijinite pe Sfânta Masă a dat să se ridice şi să binecuvânteze Cinstitele Daruri, când o picătură de sânge a căzut din înălţime pe mâna lui, împroşcând-o toată. A văzut şi s-a cutremurat !
S-a ridicat tulburat, a privit-o şi l-a cuprins o teamă sfântă, un cutremur, o frică, o uimire, o stupoare, multe sentimente amestecate cu neputinţă de descris. S-a ridicat şi nu ştia ce să facă! Sângele lui Hristos se lipise de mâna lui. S-a pierdut! Harul lui Dumnezeu însă, după această minune, l-a îndrumat să privească Sfântul Potir şi a văzut că era gol. Uitase să toarne vin. Luând seama la Sfântul Agneţ, a observat că nu fusese străpuns, adică Proscomidia nu era completă. Cântăreţul la strană continua:
– Pe Tine Te lăudăm, Te binecuvântăm… . I-a făcut semn să prelungească cântarea. Era lume puţină pentru că era sâmbătă. A luat Sfânta Copie, a străpuns Sfântul Agneţ şi a zis:
- Şi unul din ostaşi, cu suliţa coasta lui a împuns şi îndată a ieşit sânge şi apă… După aceea, a pus în Sfântul Potir vin şi apă, după rânduială, le-a binecuvântat, le-a închinat şi după ce a încheiat toate acestea, a îngenuncheat, a recitit rugăciunea de sfinţire şi Dumnezeu a preschimbat pâinea şi vinul cum se întâmplă la fiecare Sfântă Liturghie, în Trupul şi Sângele lui Hristos. După Prefacere şi încheierea slujbei, a consumat Sfintele şi a şters Sfântul Potir. Imediat după acea Liturghie, a mers la mitropolitul Hrisostom şi i-a povestit cele întâmplate. Acesta i-a luat mâna şi i-a mirosit-o. O mireasmă nemaiîntâlnită izvora din ea şi atunci mitropolitul a început s-o sărute de mai multe ori.
– Prea Sfinţite, a strigat părintele Antonie!
– Nu sărut mâna ta, deşi şi aceasta trebuie sărutată pentru că eşti slujitor al Celui Preaînalt, n-are importanţă că tu eşti preot şi eu episcop. Eu am atins prin mâna ta Sângele lui Hristos, Sângele lui Dumnezeu!
Îmi amintesc că, după moartea părintelui Antonie, mitropolitul mi-a povestit această întâmplare. Era foarte impresionat. S-a ridicat şi a zis:
- Părinte Ştefane, Sângele Lui Dumnezeu! şi a început să plângă.
Aceasta este Sfânta Liturghie!
Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii,

VIATA SFANTULUI PROOROC SAMUEL


înainte de începerea rânduirii împăraţilor întru Israel, popoarele lui Dumnezeu fiind încă conduse de judecători, era un om din neamul leviţilor cu numele Elcana. El petrecea în cetatea Ramada, de la muntele ce se numeşte Sifa, din partea lui Efrem - cetate care mai pe urmă s-a numit Armatem sau Arimateea, de unde era Iosif, cel ce a îngropat preacuratul trup al Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Acest om, Elcana, avea două femei: Ana şi Fenana. Fenana năştea fii, iar Ana nu. Însă Elcana iubea mai mult pe Ana decât pe Fenana, pentru aceea Fenana ura pe Ana şi o scârbea. Şi tulburându-se Ana de zavistnica sa, se întrista de nerodirea sa şi se tânguia. Iar omul acela se ducea în fiecare an cu cele două femei ale sale la praznicele cele mari la Silom - la muntele şi cetatea care se numea aşa -, aducându-şi acolo jertfele şi rugăciunile Domnului Dumnezeului Savaot, căci acolo era mai înainte de Ierusalim, biserica şi chivotul lui Dumnezeu, şi toate seminţiile lui Israel mergeau acolo la închinăciune.

    În vremea aceea, era un arhiereu şi judecător al lui Israel, cu numele Eli, care avea doi feciori, Ofni şi Finees. Şi mergând odinioară Elcana cu soţiile sale la Silom şi aducând jertfe lui Dumnezeu, a dat din părţile cele jertfite Fenanei şi fiecăruia din copiii ei câte o parte, iar Anei i-a dat numai o parte, că nu avea fii. Deci Fenana o batjocorea şi o ocăra pe ea, din această pricină. Şi s-a scârbit Ana pentru ocărârea şi nerodirea ei, şi plângea, nu mânca şi slăbise de mâhnirea cea mare, că Dumnezeu i-a închis pântecele şi nu i-a dat fii, încât a ajuns de batjocura Fenanei. Iar Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Ano, ce-ţi este ţie de plângi? Pentru ce nu mănânci? De ce îţi tulburi inima cu mâhnire? Oare nu-ţi sunt eu mai bun decât zece fii?" Dar Ana nu voia să se mângâie.

    Iar după mâncarea lor, au mers la biserica Domnului în Silom. Şi arhiereul Eli şedea pe scaun lângă pragul uşii bisericii Domnului. Şi stând Ana înaintea bisericii, s-a închinat Domnului şi a plâns din amărăciunea inimii sale, începând a se ruga în taină: „Adonai, Doamne Savaot, dacă vei privi spre smerenia roabei Tale şi de-Ţi vei aduce aminte de mine şi de vei da roabei Tale rod, parte bărbătească, atunci Ţi-l voi da Ţie ca dar, ca să-Ţi slujească în toate zilele vieţii lui. Vin sau altă băutură beţivă nu va bea şi brici nu se va sui pe capul lui, ca şi asupra nazoreilor". Astfel rugându-se ea înaintea Domnului, preotul Eli căuta la gura ei, că se ruga în inima ei şi numai buzele şi le mişca, iar glasul ei nu se auzea. Deci Eli a socotit că este beată şi a zis către dânsa: „Femeie, până când stai aici beată? Du-te de la casa Domnului şi te trezeşte!" Ana i-a răspuns: „Nu, domnul meu, nu sunt beată, ci sunt o femeie plină de mult necaz. N-am băut nici vin, nici altă băutură beţivă, ci am vărsat înaintea Domnului sufletul meu. Nu da pe roaba ta fiicelor lui Israel spre batjocură, că de multe mâhniri şi tânguiri m-am topit până acum".

    Preotul Eli a răspuns: „Mergi cu pace, Dumnezeul lui Israel să-ţi împlinească toată cererea ta, pe care o ceri de la Dânsul". Ana a zis: „Am aflat dar, eu roaba Ta, înaintea ochilor Tăi". Şi s-a întors Ana la bărbatul său şi a mâncat cu el, a băut, şi faţa ei n-a mai scăzut. Apoi, sculându-se de dimineaţă şi închinându-se Domnului, s-au întors la casa lor. Şi a căutat Domnul la smerenia Anei, auzindu-i rugăciunea, şi i-a dezlegat nerodirea ei. Astfel, Ana a zămislit în pântece şi, după împlinirea vremii, a născut un fiu, pe care l-a numit Samuel, care se tălmăceşte "cerut de la Dumnezeu".

    Sosind după aceasta praznicul în care bărbatul ei avea obicei ca să meargă cu toată casa sa la Domnul în Silom, ca să aducă jertfe şi rugăciuni lui Dumnezeu şi să dea zeciuială din roadele pământului său, Ana a grăit către bărbatul său: „Nu mă voi sui cu tine acum în Silom, ci voi rămâne acasă ca să înţarc pruncul, iar după ce-l voi înţărca, atunci voi merge ca să mă arăt feţei Domnului şi voi împlini făgăduinţa mea, ca fiul meu să petreacă pururea slujindu-i Lui". Şi a zis bărbatul ei: „Fă precum este plăcut înaintea ochilor tăi şi Domnul să săvârşească cuvântul tău cel ce iese din gura ta". Şi a petrecut Ana în casă până la trei ani, neieşind în Silom la Domnul, până ce a înţărcat pe pruncul Samuel, căci femeile evreice aveau obicei ca până la trei ani să hrănească de la sân pruncul lor.

    Iar după înţărcarea aceluia, a mers cu el şi cu bărbatul său, aducând spre jertfă trei viţei, trei măsuri de făină de grâu şi un foaie de vin şi au intrat în casa Domnului în Silom, şi pruncul cu dânşii. Deci Ana l-a adus pe el Domnului, precum a făgăduit, şi l-a dat preotului Eli, zicând: „Eu sunt femeia aceea care mai înainte cu trei ani m-ai văzut rugându-mă Domnului pentru dezlegarea nerodirii. Domnul a împlinit cererea mea şi mi-a dat pruncul acesta, pe care l-am cerut de la Dânsul; iar eu îl dau pe el Domnului, după cum am făgăduit, ca să-I slujească Lui în toate zilele vieţii sale". Astfel a dat Ana pruncul în mâinile preotului, apoi s-a închinat Domnului; iar Elcana, bărbatul ei, a dat darurile aduse spre jertfă. Şi s-a umplut Ana de duhul proorociei şi a cântat, grăind: întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu..., şi celelalte cuvinte ale cântării ei, care acum adeseori se cântă în biserică.

    Iar după împlinirea jertfelor de mulţumire şi a rugăciunilor lor, Elcana şi Ana s-au întors acasă; iar pe pruncul Samuel, fiind de 3 ani, l-au lăsat Domnului la Eli preotul, pentru că acum n-au mai voit să ia cu dânşii pe cel care l-au dat o dată lui Dumnezeu. Şi creştea pruncul stând lângă casa Domnului, învăţa carte şi ascultarea întru sfinţenia lui Dumnezeu înaintea feţei lui Eli. Iar maica lui adeseori mergând acolo cu daruri pe care le aducea lui Dumnezeu, ducea îmbrăcăminte fiului său şi se bucura de dânsul, văzându-l crescând şi slujind în haine preoţeşti de lână în biserica Domnului. Şi preotul Eli îl iubea pe el, văzându-i osârdia lui la slujire şi văzând mai dinainte într-însul dăruirea lui Dumnezeu. Apoi el a binecuvântat pe părinţii lui Samuel, zicând către Elcana: „Să-ţi dea Domnul ţie alt rod din femeia ta, Ana, pentru acest dar pe care l-aţi dăruit Domnului".

    După aceasta, Domnul iarăşi a cercetat pe Ana, care a început a naşte fii şi fete. Iar Samuel creştea întru acele zile nu numai cu trupul, dar şi cu înţelegerea, fiind bineplăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Şi a îmbătrânit preotul Eli, iar fiii lui, Ofni şi Finees, erau răi ca şi fiii fărădelegii, care nu ştiu pe Domnul, nici nu păzesc dreptăţile preoţeşti; pentru că făceau strâmbătate celor ce aduceau jertfe, luând pentru ei părţile cele mai bune. Asemenea făceau silă şi femeilor care mergeau la biserica Domnului pentru rugăciune şi s-a făcut de către dânşii sminteală şi strâmbătate la tot Israelul. Şi auzind preotul Eli, tatăl lor, de lucrul acesta, nu-i pedepsea pe ei cu bătăi şi cu despărţire, ci numai cu cuvintele îi îndemna să înceteze de la lucrurile cele rele, dar ei nu-l ascultau pe el.

    Deci Domnul S-a mâniat nu numai asupra fiilor celor răi, dar şi asupra tatălui lor, pentru că nu pedepsea cu pedepse cuviincioase pe fiii săi, pentru păcatele lor, chiar dacă el singur era bun. Deci a voit Domnul ca să piardă pe Eli cu fiii şi toată casa lui, şi a trimis mai întâi la Eli pe un oarecare prooroc neştiut, zicându-i: „Eu am ales casa tatălui tău din toate casele lui Israel, ca să-mi slujească în biserica Mea, dar tu n-ai băgat în seamă cinstea Mea, cinstind pe fiii tăi mai mult decât pe Mine şi lăsându-i pe ei să facă fărădelege înaintea Mea. Pentru aceasta voi lua acea cinste din casa ta, că numai pe cei ce Mă preoslăvesc pe Mine, îi voi preamări şi Eu, iar cel ce Mă defaimă pe Mine, va fi necinstit. Şi iată, vin zile în care voi pierde sămânţa ta şi sămânţa casei tatălui tău. Deci acest semn să-ţi fie ţie de pedeapsa ce va veni asupra casei tale, că amândoi fiii tăi, într-o zi, vor cădea omorâţi de sabie, şi voi ridica în locul lor preot credincios Mie, care va face toate după inima Mea". Această prooro-cie i s-a făcut lui Eli, când Samuel era încă prunc. Dar nici după proorocia aceasta, Eli nu s-a sârguit să pedepsească pe fiii săi, ci numai cu cuvântul îi certa pe ei, iar fiii cei răzvrătiţi nu se temeau de tatăl lor. Deci Dumnezeu, fiind mai mult mâniat, apropia pedepsirea şi a repetat a o spune aceasta mai înainte lui Eli prin Samuel, astfel:

    Când Samuel avea doisprezece ani şi slujea Domnului înaintea preotului Eli, într-o noapte, Eli şedea şi se odihnea în umbrarul de lângă casa Domnului, la locul său cel deosebit, şi ochii lui erau îngreunaţi de somn, iar Samuel dormea în biserica Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu şi unde ardea sfeşnicul. Atunci Domnul a strigat dinăuntrul catapetesmei, zicând: Samuele! Samuele! Şi îndată deşteptându-se Samuel, a zis: Iată, eu. Şi a alergat la Eli, zicând: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?" Iar Eli a zis: Nu te-am chemat, fiule! Intoarce-te şi dormi. Atunci Samuel s-a întors şi a adormit. Iar Domnul l-a strigat a doua oară: Samuele! Samuele! Şi, sculându-se Samuel, a alergat a doua oară la Eli, zicând: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?" Iar preotul i-a zis: Nu te-am chemat, fiul meu. Intoarce-te şi dormi. Dar Samuel nu cunoştea în acea vreme glasul Domnului, de vreme ce nu i se făcuse lui vreo descoperire dumnezeiască. Deci Domnul a chemat a treia oară pe Samuel, care, sculându-se, s-a dus degrabă la preotul Eli, zicându-i: „Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?"

    Atunci Eli, cunoscând că Domnul cheamă pe copil, i-a zis: Intoarce-te, fiule, şi dormi, şi când te va mai chema pe tine Cel ce te cheamă, atunci să zici: Spune, Doamne, că robul Tău ascultă! Apoi Samuel s-a dus la locul său şi a adormit. Şi venind Domnul, a stat aproape şi l-a strigat ca întâia, a doua şi a treia oară, zicându-i: Samuele! Samuele! Iar Samuel, deşteptându-se şi sculându-se degrab, a zis: Grăieşte, Doamne, că robul Tău ascultă! Şi a zis Domnul către Samuel: Iată, Eu voi face graiurile Mele întru Israel, încât tot cel ce le va auzi pe acestea, va răsuna în amândouă urechile lui. In ziua aceea voi ridica asupra lui Eli toate câte le-am grăit asupra casei lui. Voi începe şi voi sfârşi. Şi i-am spus lui că Eu voi pedepsi casa lui până în veac, pentru nedreptăţile fiilor lui, de care ştia că rău au vorbit pe Dumnezeu, şi nu i-a pedepsit pe ei.

    Aceste cuvinte ale Domnului le asculta Samuel cu cutremur şi după ce s-a sfârşit arătarea Domnului, iarăşi a adormit până dimineaţă. Iar a doua zi, sculându-se, a deschis uşile bisericii Domnului şi se temea să spună stăpânului său, preotului Eli, această vedenie. Iar Eli, chemându-l pe el, i-a zis: Fiule Samuele, ce-a grăit Domnul către tine? Mă rog ţie, nu tăinui aceasta înaintea mea. Şi a jurat Eli pe Samuel ca să nu ascundă înaintea lui nici un cuvânt din cuvintele Domnului. Deci Samuel i-a spus lui toate câte a auzit; iar preotul Eli a zis cu smerenie: Precum este plăcut Domnului meu, aşa să facă. Dar acum Eli nu mai putea să pedepsească şi să îndrepteze pe fiii săi, de vreme ce acum era foarte bătrân şi fiii săi nu se temeau de el nicidecum. Iar Samuel din zi în zi creştea şi se întărea cu duhul, şi darul lui Dumnezeu, care era întru dânsul, se înmulţea, pentru că era Domnul cu dânsul, cuvintele prooroceşti erau în gura lui şi nici un cuvânt al lui nu era deşert. Şi au cunoscut toate popoarele israelite că Samuel este prooroc credincios al Domnului.

    Şi trecând câtăva vreme, a sosit pedeapsa lui Dumnezeu asupra casei lui Eli, iar pe lângă aceea şi asupra întregului Israel. Pentru că nu numai fiii lui Eli au mâniat pe Dumnezeu, ci şi israelitenii, care, deşi nu toţi, însă mulţi se învăţaseră de la păgâni la închinarea de idoli şi nu părăseau idolatria. Ei slujeau Dumnezeului ceresc, dar a-duceau jertfe şi idolilor şi mâniau pe Dumnezeul lor. Insă Dumnezeu, fiind îndelung răbdător, răbda păcatele poporului, până ce nu L-au mâhnit fiii lui Eli, care erau preoţi şi mai-mari în Israel.

    Iar când aceia, cu fărădelegile lor, au pornit pe Dumnezeu spre mânie şi răzbunare, atunci dreptul Judecător şi răsplătitor, aducân-du-şi aminte şi de păcatele poporului, a adus răzbunare asupra tuturor; pentru că prin cei mai mari, şi cei de sub stăpânire se pedepsesc de Dumnezeu. Şi nu atât de degrabă păcatele poporului pornesc spre răzbunare pe Dumnezeu cel mânios, precum păcatele acelora care sunt rânduiţi de Dumnezeu la stăpânirea şi povăţuirea poporului. Atunci filistenii s-au sculat cu război împotriva israelitenilor; iar israelitenii au ieşit la război împotriva lor. Şi bătându-se ei, au fost biruiţi de filisteni şi au căzut ucişi din tabăra lui Israel ca la 4000 de bărbaţi.

    Atunci cei mai bătrâni ai lui Israel şi-au zis: „Pentru ce ne-a bătut Domnul astăzi înaintea celor de altă seminţie? Să luăm chivotul Domnului Dumnezeului nostru din Silom şi să-l aducem în oastea noastră, ca să fie în mijlocul nostru când ne luptăm cu cei de altă seminţie, şi ne va mântui Domnul pe noi din mâinile vrăjmaşilor noştri!" Astfel sfatuindu-se, au trimis la Silom şi au luat de acolo chivotul legii care sade pe heruvimi; iar lângă chivotul legii erau amândoi fiii lui Eli: Ofni şi Finees. Şi când au adus chivotul Domnului în oaste, tot Israelul a strigat cu glas mare de bucurie, încât a răsunat pământul. Iar cei de altă seminţie au auzit glasul acela şi au zis: „Ce este această strigare mare în tabăra iudeilor?" Şi s-au înştiinţat de venirea chivotului legii în tabăra lui Israel. Deci atunci s-au temut şi au zis: „Zeii au venit la dânşii în oaste, ca să oştească asupra noastră; amar nouă, cine ne va scoate pe noi din mâinile lor, căci aceia au bătut Egiptul cu toate rănile? Dar să ne întărim, o, bărbaţi filisteni, ca să ne luptăm vitejeşte cu iudeii, astfel ca să nu le robim lor, precum ne-au robit ei nouă".

    Astfel filistenii, îmbărbătându-se cu cuvinte unul pe altul, s-au înarmat cu tărie. Şi s-a făcut război şi tăiere mare de amândouă părţile şi în loc ca filistenii să fie biruiţi, ei au biruit pe iudei. Pentru că, fiind mâniat Dumnezeu, n-au ajutat nici sfintele cele aduse în tabără, căci unde ajunge răzbunarea cea dreaptă a lui Dumnezeu, acolo nu cruţă nici sfinţenia. Şi au biruit filistenii pe israeliteni şi au ucis din oastea lor ca la 30000. Apoi au luat chivotul legii şi l-au dus în robie, omorând pe amândoi fiii lui Eli, care erau lângă chivot; şi aşa au căzut amândoi de ascuţişul săbiei, după cuvântul Domnului. Astfel Dumnezeu, pentru păcatele celor mai mari, dă la pedeapsă pe cei de sub stăpânire, iar pentru faptele cele necurate ale slujitorilor altarului, lasă sfintele altare spre stăpânirea mâinilor păgâneşti şi bisericile Sale în pustiire. Fiii lui Eli, care erau preoţi în locul tatălui lor cel îmbătrânit, judecători şi îndreptători a tot Israelul, aceia au mâniat pe Dumnezeu prin fărădelegile lor şi tot Israelul a suferit printr-înşii pedeapsă de la Dumnezeu şi chivotul Domnului a fost dat în mâinile cele necurate ale celor de altă seminţie.

    Astfel fiind biruită tabăra lui Israel, un bărbat din seminţia lui Veniamin, cu numele Ieminei, fugind de la război, a venit în Silom, având hainele sale rupte şi ţărână pe capul lui. Acela a spus prin cetate de uciderea taberei lor şi toată cetatea a strigat cu glas de plângere. Iar Eli şedea pe scaunul său lângă uşile bisericii Domnului, şi inima lui era în spaimă mare pentru chivotul lui Dumnezeu. Şi auzind glasul strigării poporului, a zis către cei ce erau înaintea lui: Ce este această strigare? Şi a venit la Eli omul acela, care era din tabără, şi i-a zis: „Eu am scăpat astăzi de la război". Eli i-a zis: „Ce s-a făcut acolo, fiule?" El a zis: „Bărbaţii lui Israel sunt biruiţi de cei de altă seminţie şi au fugit din faţa lor. Ucidere mare s-a făcut în popor şi amândoi fiii tăi au murit, iar chivotul legii este luat de biruitori".

    Şi când a auzit Eli de luarea chivotului lui Dumnezeu, îndată a căzut pe spate de pe scaun şi i s-a sfărâmat spatele şi a murit; căci era un om bătrân şi greoi, având 98 de ani. Apoi cei de altă seminţie, după biruirea oştirii lui Israel, luând chivotul lui Dumnezeu, l-au dus în cetatea lor cea mai mare, în Azot, dănţuind şi lăudându-se că au robit pe Dumnezeul lui Israel. Şi l-au dus pe el în capiştea zeului lor spurcat, Dagon, şi l-au pus împreună cu idolul lor; iar a doua zi, intrând în capiştea lui Dagon, au găsit pe zeul Dagon căzut la pământ şi zăcând cu faţa în jos înaintea chivotului lui Dumnezeu. Deci, ridicându-l de la pământ, l-au pus la locul său; iar dimineaţa iarăşi sculându-se, au intrat în capişte şi au găsit pe Dagon, nu numai căzut înaintea chivotului lui Dumnezeu, dar şi sfărâmat, pentru că capul şi amândouă gleznele picioarelor lui erau luate fiecare deosebi şi aruncate în prag, iar amândouă palmele mâinilor lui zăceau lângă uşă; astfel că numai trupul lui Dagon rămăsese.

    Dar nu numai pe Dagon, zeul filistenilor, l-a pedepsit puterea lui Dumnezeu, care era cu chivotul, ci şi pe toţi filistenii şi pământul lor, căci i-a lovit pe ei, de la mic până la mare, cu neobişnuite boli şi cu bube pline de puroi în locurile lor cele tăinuite şi din această pricină mureau mulţi, iar cei ce erau vii, aceia pătimind de rănile cele cumplite, scoteau ţipete de durere, încât glasul strigării lor se suia până la cer. Incă şi pământul se umpluse de şoareci care mâncau toate şi din această pricină se împuţise de mulţimea şoarecilor. Şi cunoscând filistenii că Dumnezeul lui Israel îi pedepseşte pentru chivotul Său luat de ei în robie, l-au trimis pe el chiar şi nevrând iarăşi la israeliteni, însoţit cu daruri de aur, precum scrie pe larg despre aceasta în cele dintâi cărţi ale împăraţilor. Noi însă să ne întoarcem la povestirea care ne stă înainte, despre Sfântul Prooroc Samuel.

    După războiul acela şi după moartea lui Eli - preotul şi judecătorul lui Israel - şi a fiilor lui, israelitenii au fost 20 de ani sub jugul robiei filistenilor, stăpâniţi de vrăjmaşii lor şi dându-le lor dajdie. Iar după 20 de ani, văzând Dumnezeu primejdia poporului Său cel strâmtorat de filisteni, S-a milostivit spre dânşii şi a voit să-i izbăvească pe ei din mâinile vrăjmaşilor lor. Deci a ridicat mai întâi între ei pe propovăduitorul pocăinţei, pe acest credincios rob şi preot al său, pe proorocul Samuel; pentru că în alt chip nu voia Domnul să miluiască pe poporul Său, decât după ce mai întâi s-ar fi pocăit ei. Sfântul Samuel propovăduia la toate seminţiile lui Israel, zicând: „Dacă vă întoarceţi cu toată inima către Domnul, lepădaţi zeii cei străini din mijlocul vostru şi dumbrăvile lui Astarot şi gătiţi-vă inimile spre Domnul, slujindu-I Lui singur, şi El vă va izbăvi pe voi din mâinile celor de altă seminţie". Şi au ascultat popoarele cuvintele lui Samuel şi au crezut în el, pentru că îl ştiau din copilăria lui şi cunoşteau că vorbele lui erau nemincinoase. Atunci fiii lui Israel au lepădat zeii cei străini ai lui Baal şi dumbrăvile lui Astarot, şi au început a sluji numai Domnului. Iar pe Sfântul Samuel îl aveau ca un prooroc şi preot al lui Dumnezeu, judecător şi îndreptător. Deci Sfântul Samuel a poruncit ca să se adune la dânsul toţi israelitenii, în cetatea Masifat, la un munte înalt, ca acolo să facă cu pocăinţă rugăciune sobornicească către Dumnezeu. Şi adunându-se popoarele lui Israel la Samuel, proorocul lui Dumnezeu, şi rugându-se, posteau şi îşi mărturiseau păcatele, zicând: „Am greşit înaintea Domnului". Iar Sfântul Samuel, ca un preot, aducea jertfă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor.

    Atunci filistenii cei de altă seminţie, auzind de adunarea popoarelor lui Israel şi socotind că gătesc război împotriva lor, au năvălit fără de veste asupra lor înarmaţi în putere, vrând să-i piardă desăvârşit. Şi auzind fiii lui Israel că vrăjmaşii sunt aproape, s-au temut foarte şi au zis către Samuel, proorocul lui Dumnezeu: „Nu tăcea, ci roagă-te către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne izbăvească din mâinile celor de altă seminţie". Iar Sfântul Samuel îi întărea pe ei, ca să nu fie fricoşi, ci numai să se roage Domnului şi să nădăjduiască spre El. Şi se ruga şi el însuşi cu dinadinsul pentru ei, înălţând arderi de tot, iar Domnul l-a ascultat pe el. Şi încă neisprăvind Samuel jertfa, cei de altă seminţie se apropiaseră de ei. Dar Dumnezeu a tunat tare în ziua aceea asupra celor de altă seminţie, slobozind asupra lor tunete şi fulgere înfricoşătoare, încât ei, tulburându-se de frică, au căzut înaintea israelitenilor.

    Şi ieşind bărbaţii israeliteni din cetatea Masifat, au gonit pe vrăjmaşii lor şi i-au bătut, fugărindu-i până în valea Betfor. Şi au bătut israelitenii pe filisteni, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Samuel, plăcutul Lui, şi pentru pocăinţa lor. Astfel a smerit Domnul pe cei de altă seminţie înaintea poporului Său, iar ei n-au mai îndrăznit să meargă în hotarele lui Israel în toate zilele lui Samuel, şi cetăţile ce le luaseră de la israeliteni le-au întors înapoi. Deci era pace poporului lui Dumnezeu în toate zilele judecăţii şi stăpânirii Sfântului Samuel, căci povăţuia bine pe toţi israelitenii, cercetând cetăţile şi îndreptând pe cei ce aveau trebuinţă de îndreptare, judecând drept, fără de plată, pentru că de la nimeni nu primea daruri şi nici nu judeca căutând la faţă. Iar întoarcerea lui era la Armatem unde s-a născut, că acolo era casa lui. Acolo judeca el pe Israel şi tot acolo a zidit altar Domnului.

    Şi judecând Sfântul Samuel pe Israel mulţi ani, a îmbătrânit şi a pus în locul său pe doi fii ai săi, pe Ioil şi Avia, ca să fie judecători popoarelor. Dar ei n-au voit să umble în căile lui, ci s-au abătut în urma lăcomiei şi au început a lua daruri de la cei ce căutau judecăţi, a judeca cu plată şi a face judecăţi nedrepte. Deci bărbaţii lui Israel au mers la Sfântul Samuel şi i-au zis: „Iată, tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu umblă pe calea ta; deci să pui împărat peste noi, ca să ne judece şi să ne îndrepteze, precum şi celelalte neamuri au împăraţii lor". Aceste cuvinte n-au fost plăcute înaintea lui Samuel, pentru că nu cereau ca să-şi pedepsească pe fiii săi sau să-i îndepărteze de la judecătorie, lucru care era gata să-l facă, ci cereau să le pună împărat. Iar poporul stătea asupra lui, zicându-i: „Dă-ne împărat, ca să ne judece." Atunci Samuel s-a rugat către Domnul, iar Domnul a zis: „Ascultă glasul popoarelor acestea şi fă precum cer, că nu te-au defăimat pe tine, ci pe Mine, ca să nu împărătesc peste ei. Spune-le însă stăpânirea împăratului care va împăraţi peste dânşii".

    Şi a grăit Samuel către popoare: „O, bărbaţi ai lui Israel, să ştiţi cum va stăpâni peste voi împăratul pe care îl cereţi. El va lua pe fiii voştri şi îi va face slujitorii lui. Îi va îmbrăca în arme, pe cai îi va pune şi le va porunci să alerge înaintea caretelor sale. Îi va pune polcovnici şi sutaşi şi încă îi va şi robi. Îi va face să are ţarinile sale, îi va pune secerători secerişurilor sale, culegători viilor sale şi lucrători la toate lucrurile plăcute lui. Fetele voastre le va lua la fierberile de mirosuri, la bucătării şi la pitarii. Satele, viile, măslinişurile şi toate bunătăţile voastre le va lua şi le va da slugilor sale; iar seminţele, viile şi ţarinile ce vă vor rămâne vouă le va zeciui, ca din acelea să-i daţi a zecea parte. Asemenea şi slugile şi dobitoacele voastre cele mai bune le va lua de la voi pentru el, şi voi veţi fi robii lui şi veţi striga îngreuiaţi de împăratul vostru în zilele acelea, dar Domnul nu vă va auzi, pentru că singuri aţi poftit împărat pentru voi". Astfel grăindu-le Sfântul Samuel, popoarele nu au voit să asculte cuvintele lui, ci strigau către dânsul, zicând: „Vrem împărat, ca să fim şi noi cum sunt celelalte neamuri, ca să ne judece pe noi împăratul nostru şi să iasă la război înaintea noastră împotriva vrăjmaşilor". Iar Sfântul Samuel le-a poruncit să se ducă fiecare la locul lui, până ce Dumnezeu le va arăta un bărbat vrednic de împărăţie.

    Şi era în seminţia lui Veniamin, în cetatea ce se numea Gava, un om pe nume Chiş, şi acela avea un fiu pe care îl chema Saul, frumos la mărimea statului şi bun. Şi nu era altul între fiii lui Israel mai bun decât el. Deci se pierduseră asinii lui Chiş şi a trimis Chiş pe Saul, fiul său, cu o slugă, să-i caute. Iar ei căutându-i şi străbătând pretutindeni, nu-i găseau, apoi s-au apropiat de muntele Sifa, unde era cetatea Armatem, patria şi casa Sfântului Samuel. Şi a zis Saul către sluga sa: „Să ne întoarcem acum acasă la tatăl meu, că mi se pare că se întristează mai mult pentru noi decât pentru asini." Şi i-a zis sluga: „Iată, aici în cetate este omul lui Dumnezeu, cel mai înainte-văzător, care spune celor ce se duc la dânsul, cele ce au să fie; deci să mergem la dânsul, poate ne va spune unde vom putea afla asinii". Şi au mers la omul lui Dumnezeu. Însă Domnul spusese mai înainte Sfântului Samuel toate despre Saul şi i-a poruncit, ca pe acela să-l ungă împărat al lui Israel.

    Şi văzând Sfântul Samuel pe Saul, fiul lui Chiş, l-a primit cu dragoste şi i-a zis să nu se mâhnească pentru asini, că acum s-au aflat. Deci l-a odihnit la el în ziua şi noaptea aceea. Iar a doua zi, slobozindu-l pe el, a luat un vas cu untdelemn şi l-a turnat pe capul lui Saul, apoi l-a sărutat şi i-a zis: „Iată, Domnul te-a uns pe tine pentru a împărăţi popoarele cele din Israel. Şi vei împăraţi peste popoarele Domnului şi le vei mântui din mâinile vrăjmaşilor lor dimprejur".

    Această ungere s-a făcut în taină, ca o proorocie a împărăţiei lui Saul ce avea să fie. Şi a spus Sfântul Samuel lui Saul cel uns toate cele ce aveau să i se întâmple în cale, zicându-i: „Acest semn să-ţi fie că Domnul te-a uns împărat; când vei pleca astăzi de la mine, vei afla doi bărbaţi lângă mormântul Rahilei, în hotarele lui Veniamin în Silom, care îţi vor zice: «S-au aflat asinii pe care îi căutaţi şi tatăl tău a lepădat grija pentru asini, iar acum se îngrijeşte foarte mult de voi!» Apei, când vei pleca de la acei doi bărbaţi şi vei merge la dumbrava Taborului, vei afla acolo trei bărbaţi suindu-se la Dumnezeu în Vetim cu aducere de jertfe, unul aducând trei capre, altul ducând trei saci de pâine, iar al treilea, un foaie cu vin. Aceia ţi se vor închina şi îţi vor da ţie două pâini. Apoi te vei sui în muntele Domnului şi vei întâmpina ceata proorocilor. Acolo se va pogorî peste tine Duhul Domnului şi vei prooroci cu dânşii. Pe aceste semne când le vei vedea împlinindu-se, după cuvântul meu, să ştii că Dumnezeu este cu tine!" Şi plecând Saul de la Sfântul Samuel, toate i s-au întâmplat aşa precum i le spusese proorocul.

    După aceasta, Sfântul Samuel a poruncit tuturor popoarelor să se adune la Domnul în cetatea Masifat. Deci, ducându-se şi el acolo, a zis către fiii lui Israel: „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu sunt Cel ce am scos pe părinţii voştri din pământul Egiptului şi v-am scos pe voi din mâinile lui Faraon şi de la toţi împăraţii care vă mâhneau. Iar voi M-aţi defăimat astăzi pe Mine, Dumnezeul vostru, Cel ce v-am mântuit de toate răutăţile şi ziceţi că vă trebuie împărat, ca să domnească peste voi. Deci să fie după dorinţa voastră". Zicând acestea Samuel, a pus înaintea Domnului toate seminţiile lui Israel, după steagurile lor şi a început a arunca sorţi, din care seminţie să le aleagă împărat; şi a căzut sorţul pe seminţia lui Veniamin. Apoi a aruncat iar sorţi întru seminţia aceea peste bărbaţii cei vestiţi, şi a căzut sorţul pe Saul, fiul lui Chiş. Şi îl căutau pe Saul prin mijlocul lor, dar nu l-au aflat, pentru că se ascunsese într-o casă, făcându-se nevrednic de o cinste înaltă ca aceea, şi fugea de dânsa. Dar Domnul l-a făcut arătat, iar popoarele alergând împreună cu Samuel, l-au luat de acolo şi, aducându-l, l-au pus în mijlocul soborului. Şi era la statură mai înalt decât toate popoarele. Şi a zis Samuel către popor: „Vedeţi pe cine a ales Domnul, că nici unul din voi nu este ca el". Deci toate popoarele s-au bucurat şi au strigat: „Să trăiască împăratul nostru!"

    Atunci Samuel a pus înaintea popoarelor legi împărăteşti, a scris o carte din acele legi şi a pus-o înaintea Domnului. Dar nu s-a întărit atunci desăvârşit împărăţia lui Saul, fiindcă erau unii care cârteau şi nu se învoiau. Atunci Samuel a eliberat toate popoarele, ducându-se fiecare la locul său. Deci s-a dus şi Saul la casa sa, în cetatea care se numea Gava, şi s-au dus cu dânsul şi fiii celor puternici, ale căror inimi le plecase Domnul spre Saul. Iar fiii celor potrivnici au zis: „Oare acesta ne va izbăvi din mâinile vrăjmaşilor noştri?" Şi îl necinsteau pe el, neaducându-i daruri, dar Saul se făcea că nu aude ocările lor.

    Iar după o lună, Naas, împăratul amonitenilor, a venit cu putere mare asupra cetăţii care se numea Iavis a Galaadiei, cea din ţinutul lui Manase, şi a tăbărât asupra ei cu tărie. Iar cetăţenii cei înconjuraţi, văzând puterea cea mare a lui Naas, i-au zis: „Să ne pui aşezământ şi noi îţi vom sluji ţie". Iar Naas le-a răspuns: „Aşezământul pe care îl voi pune este acesta, că voi scoate fiecăruia din voi ochiul cel drept şi voi pune ocară asupra lui Israel". Atunci cetăţenii au trimis la Saul, rugându-l să le ajute şi să-i scape din înconjurarea aceea. Iar Saul a trimis îndată în toate hotarele lui Israel, şi, adunând degrabă oaste multă şi luând cu dânsul şi pe Sfântul Prooroc Samuel, s-a dus fără de veste asupra lui Naas, împăratul amonitenilor. Şi a năpădit asupra lui foarte de dimineaţă, a biruit oastea lui şi a izgonit-o, omorând chiar şi pe împărat.

    Atunci popoarele lui Israel au zis către proorocul lui Samuel: „Cine este cel ce zicea să nu împărătească Saul peste noi? Daţi-ni-i nouă pe aceia ca să-i ucidem". Dar Saul a zis: „Să nu moară nici unul pentru mine în ziua de acum, că Domnul a făcut astăzi mântuire întru Israel". Iar Sfântul Samuel a grăit către popoare: „Veniţi să mergem în Galgal şi să înnoim acolo împărăţia!" Deci toate popoarele s-au dus acolo şi Samuel a uns în faţa tuturor pe Saul la împărăţie înaintea Domnului. Şi au jertfit acolo înaintea Domnului jertfele cele de pace, veselindu-se Saul foarte mult şi împreună cu dânsul toţi bărbaţii lui Israel.

    Şi veselindu-se popoarele pentru împăratul lor cel pus din nou, cu care câştigaseră biruinţa asupra amonitenilor, Sfântul Samuel a zis către dânşii: „Iată, am ascultat glasul vostru pentru toate câte mi-aţi zis mie şi v-am pus împărat. Iată, acum împăratul merge înaintea voastră, iar eu am îmbătrânit mergând cu voi din tinereţile mele până în ziua de astăzi; de aceea, să-mi spuneţi acum înaintea lui Dumnezeu şi înaintea unsului Lui, împăratul vostru: Am luat eu de la cineva din voi vreun viţel, vreun asin sau altceva? V-am făcut eu vreo strâm-bătate sau silă sau am luat din mâinile cuiva plată sau oricare dar? Spuneţi dacă am făcut ceva din acestea şi vă voi întoarce".

    Popoarele au zis către dânsul: „Nu ne-ai făcut strâmbătate în nimic, nici ne-ai silit, nici ne-ai jefuit, nici plată n-ai luat de la noi, nici oarecare daruri". Samuel a zis către dânşii: „Martor este Domnul în această zi şi unsul Lui, împăratul vostru, că n-aţi avut pricini asupra mea, pentru care v-ar fi trebuit împărat, de vreme ce singur Domnul era împăratul vostru şi vă povăţuia prin feluriţi judecători, scăpându-vă din mâinile vrăjmaşilor voştri. Dar ca să înţelegeţi că răutatea voastră este mare înaintea Domnului, fiindcă aţi cerut împărat, iată, îndată veţi vedea semnul". Zicând aceasta, a început a se ruga Domnului. Şi ziua era senină şi uscată, fiind vreme de seceriş, dar deodată au început tunete mari, fulgere înfricoşate şi nori, şi s-a vărsat ploaie puternică, încât s-au temut toate popoarele de Domnul şi de Samuel.

    Atunci ei au zis către Samuel: „Roagă-te Domnului Dumnezeului Tău pentru noi, robii tăi, ca să nu murim, pentru că vedem că am adăugat această răutate la păcatele noastre, cerând împărat". Şi a zis Sfântul Samuel către ei: „Nu vă temeţi, că Domnul nu va părăsi poporul Său. De acum fiţi lângă împăratul vostru şi slujiţi Domnului cu toată inima voastră şi faceţi voia Lui, voi cu împăratul vostru, iar eu nu voi înceta a mă ruga Domnului pentru voi, numai să vă temeţi de Dânsul, să-i slujiţi în adevăr, ştiind toate minunile şi facerile de bine ce v-a făcut vouă. Iar dacă veţi începe a face rele, atunci veţi pieri împreună cu împăratul vostru". Astfel zicând Sfântul Samuel către popoare, a lăsat puterea judecătoriei şi lua aminte numai la slujirea jertfei.

    Iar Saul împărăţind în Israel, a început după o vreme a se îndărătnici şi a mânia pe Dumnezeu. Şi a îndrăznit a se atinge de rânduiala preoţească, ca să aducă jertfe lui Dumnezeu fără Samuel, preotul Lui. Incă s-a arătat şi neascultător poruncii Domnului, când i-a poruncit prin gura proorocului Său Samuel să meargă şi să piardă poporul lui Amalec, pentru o răutate veche a lor; că, mergând popoarele de la Egipt la pământul făgăduit, le-au făcut mare împiedicare pe cale. Şi i-a poruncit, zicându-i: „Să nu cruţi pe nimeni din ei, să-i ucizi de la parte bărbătească la parte femeiască, de la cei tineri până la cei ce sug piept, de la capre până la oi şi de la cămile până la asini".

    Şi adunând împăratul Saul oaste multă, a mers asupra ţării lui Amalec şi, biruind puterea acelora şi robindu-le ţara, a prins viu pe Agag, împăratul lor, şi a ucis cu sabia tot poporul lui Amalec, pe bătrâni şi pe tineri, pe femei şi pe bărbaţi, iar pe împărat l-a cruţat. Şi au luat Saul şi poporul lui pentru ei cele mai bune din turmele lor, şi numai pe cele proaste şi defăimate le-au prăpădit. Asemenea şi toate bunătăţile lor le-au jefuit pentru ei, nepăzind porunca Domnului, ca să nu cruţe nimic, nici să ia pentru ei, ci toate să le dea pierzării. Apoi a fost cuvântul Domnului către proorocul Samuel, zicând: „M-am căit că am uns pe Saul la împărăţie, deoarece s-a întors de la Mine şi cuvintele Mele nu le-a păzit". Şi s-a mâhnit Samuel pentru Saul şi a strigat către Domnul, rugându-se toată noaptea pentru el.

    Şi sculându-se Samuel de dimineaţă, a mers întru întâmpinarea israelitenilor care se întorceau de la război, şi a aflat pe Saul în Galgal; şi iată, acolo înălţa singur Domnului ardere de tot. Şi văzând împăratul Saul pe Sfântul Samuel, i-a zis: „Binecuvântat eşti tu Domnului, că am făcut toate câte mi-a grăit Domnul prin tine". Sfântul i-a zis: „Ce este glasul turmelor acestea în urechile mele şi glasul dobitoacelor pe care îl aud?" Impăratul a zis: „Le-am adus de la Amalec, că cele ce erau bune le-au cruţat popoarele şi le-au adunat; iar cele ce erau mai proaste le-am ucis". Sfântul Samuel i-a zis: „Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului în toate câte ţi-a grăit şi te-ai pornit spre câştiguri şi ai făcut vicleşug înaintea Domnului?" Şi Saul a zis către Samuel: „Am ascultat glasul Domnului şi am făcut precum mi-a poruncit. Am dezrădăcinat pe Amalec, iar pe Agag, împăratul lor, l-am prins şi l-am adus viu. Iar popoarele au luat pradă cele mai bune oi şi bivoli din turme, pentru arderea cea de tot şi pentru jertfa lui Dumnezeu".

    Deci Sfântul Samuel a zis către Saul: „Oare sunt plăcute lui Dumnezeu arderile de tot şi jertfele voastre? Nu era oare mai bine să asculţi porunca Domnului? Ascultarea este mai bine primită Lui decât toate jertfele şi grăsimile cele de berbeci. Precum este păcatul de vrăjitorie, tot aşa este şi păcatul de împotrivire la porunca Domnului; precum este păcatul închinării la idoli, aşa este şi păcatul călcării poruncilor Domnului. Iar de vreme ce tu ai defăimat cuvântul Domnului, te va defăima şi pe tine Domnul şi casa ta nu va împărăţi întru Israel". Saul a zis: „Am greşit de am călcat cuvântul Domnului şi cuvintele tale, pentru că m-am temut de popoare şi am ascultat glasul lor. Dar mă rog ţie, rabdă greşeala mea şi te întoarce cu mine la jertfă, ca să mă închin lui Dumnezeu înaintea ochilor tăi". Iar Sfântul Samuel şi-a întors faţa, vrând să plece de la el, dar Saul l-a apucat de marginea hainei şi a rupt-o, trăgând la sine pe omul lui Dumnezeu.

    Deci i-a zis lui Sfântul Samuel: „Domnul a rupt astăzi împărăţia lui Israel din mâna ta şi o va da aproapelui tău, cel mai bun decât tine". Şi a zis Saul către Sfântul Samuel: „Am greşit Domnului, dar nu mă ruşina acum înaintea bătrânilor lui Israel şi înaintea poporului meu; deci întoarce-te cu mine, ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău". Şi s-a întors Samuel cu Saul şi s-au închinat. Apoi el a zis către Saul: „Să-mi aduceţi aici pe Agag, împăratul lui Amalec". Şi a venit Agag la dânsul tremurând şi a zis: „O, cât de amară este moartea!" Sfântul Samuel a zis către Agag: „Precum sabia ta a făcut fără de fii pe femei, tot astfel va rămâne şi maica ta fără de fii". Atunci Samuel a înjunghiat pe Agag înaintea Domnului în Galgal, nu ca şi cum l-ar fi chinuit, ci împlinind porunca Domnului. După aceea, Samuel s-a dus în Armatem şi Saul s-a dus la casa sa în Gava. Şi n-a mai văzut Sfântul Samuel pe împăratul Saul până în ziua morţii sale, dar plângea pentru dânsul, fiindu-i jale de pierzarea lui.

    Iar după câtva timp, Domnul a zis către Samuel: „Până când plângi tu pe Saul, pe care eu l-am lepădat, ca să nu împărătească în Israel? Umple cornul tău de untdelemn şi mergi în Betleem la lesei, că între fiii lui am aflat vrednic de împărăţie". Şi a zis Sfântul Samuel: „Cum voi merge? Că va auzi Saul şi mă va ucide?" Domnul i-a zis: „Ia o junincă şi, ducând-o acolo, vei zice: «Am venit să aduc jertfă Domnului»; şi vei chema la jertfă pe lesei şi pe fiii lui. Iar eu îţi voi arăta ţie cele ce vei face şi-mi vei unge pe acela ce-ţi voi zice". Deci Samuel a făcut după cuvântul Domnului, a mers în Betleem şi cei mai bătrâni s-au înspăimântat de venirea lui şi au ieşit în întâmpinarea lui şi i-au zis: „O, înainte văzătorule, oare cu pace este intrarea ta?" Şi a zis sfântul: „Pace! Am venit să aduc jertfa Domnului; deci sfinţiţi-vă prin înfrânare şi prin rugăciune şi să veniţi la mine ca să fac jertfă".

    Iar după săvârşirea jertfei, Sfântul Samuel mergând în casa lui lesei, i-a poruncit să aducă la dânsul pe fiii săi unul câte unul. Deci lesei a adus la prooroc pe Eliav, cel mai mare fiu al său. Şi a întrebat proorocul pe Domnul, rugându-se către Dânsul întru sine, dacă acesta este cel înainte ales de Dânsul la împărăţie. Şi a zis Domnul lui Samuel: „Nu căuta la faţa lui, nici la mărimea statului lui, căci l-am lepădat pe el; pentru că eu nu judec căutând la faţă. Omul caută la faţă, iar Dumnezeu caută la inimă". Apoi lesei a chemat pe Amina -dab şi l-a pus pe el înaintea feţei lui Samuel, care a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul". Şi a adus lesei pe Sama, şi a zis proorocul: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul". Deci lesei a adus pe cei şapte fii ai săi înaintea lui Samuel, şi a zis Samuel către dânsul: „N-a ales Domnul dintre aceştia".

    Apoi Samuel iarăşi a zis către lesei: „Nu mai ai alţi fii?" lesei a zis: „Mai am încă unul mic, dar acesta paşte oile la iarbă". Samuel a zis către lesei: „Trimite şi adu-l aici pe el, că nu vom şedea până ce va veni el aici". Şi trimiţând lesei, a adus pe David. Iar acesta era rumen şi frumos la ochi şi la faţă. Şi a zis Domnul către Samuel: „Scoală-te şi-l unge pe el, că acesta este". Deci Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns împărat în mijlocul fraţilor lui. Şi a zburat duhul Domnului peste David dintru acea zi şi după aceea. Şi sculân-du-se Samuel, s-a dus în Armatem, în casa sa, unde săvârşind zilele bătrâneţilor sale, a adormit cu somn de moarte. Deci adunându-se tot Israelul, l-a plâns pe el şi l-a îngropat acolo, în casa cea din Armatem.

    Pe acest Sfânt Prooroc Samuel l-a fericit cu laude Isus Sirah, zicând: „Samuel, proorocul Domnului, cel iubit de Domnul, a ridicat împărăţia şi a uns pe Saul şi pe David peste poporul Lui. Cu legea Domnului a judecat adunarea şi a cercetat Domnul pe lacov prin rugăciunile lui. Şi a fost cunoscut întru credinţa sa că este prooroc credincios. El a chemat pe Domnul cel puternic, când îl împresurau vrăjmaşii lui împrejur, iar Domnul a tunat din cer, şi cu glas mare a făcut auzit glasul Lui. El a pierdut pe stăpânitorii Tirului şi pe toţi boierii filistenilor. Mai înainte de sfârşitul său, Samuel s-a mărturisit înaintea Domnului şi a unsului Lui, că din averi şi până la încălţăminte n-a luat de la nimeni ceva, şi nu i-a făcut lui ocară nici un om. După adormirea sa a proorocit şi a arătat împăratului Saul sfârşitul lui. Apoi a înălţat din pământ glasul său prin proorocie, pentru ca să piardă fărădelegile popoarelor". Acestea le-a zis Sirah, iar noi, păcătoşii, nădăjduind ca, prin rugăciunile acestui sfânt plăcut al lui Dumnezeu, să câştigăm iertare de păcate şi mântuire, slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tânărul orfan Teoharie

In anul 1740, în timpul sultanului Ahmet și a lui Ibrahim Pașa, guvernatorul general al Asiei Mici, a fost emis un decret de adunare a băieților creștini într-o tabără de concentrare. În această tabără se afla și tânărul orfan Teoharie. Dar, într-o zi, guvernatorul orașului Neapoli (Nevşehir), Cappadocia, l-a văzut pe Teoharie și fiindcă i-a plăcut de el l-a luat cu sine acasă să-i îngrijească animalele.

Evlavia și frumusețea lui Teoharie l-au făcut pe guvernator să-i propună tânărului căsătoria cu fiica sa, dar după ce s-ar fi convertit mai întâi la Islam. Teoharie a răspuns cu îndrăzneală: „Domnul meu, m-am născut creștin și nu pot să-mi neg credința în Mântuitorul meu și părinții mei”. Guvernatorul otoman a considerat ofensator acest răspuns și l-a amenințat cu tortura. Atunci Teoharie a alergat în biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe și s-a împărtășit cu Preacuratele Taine. Când i s-a propus din nou căsătoria cu fiica guvernatorului, Teoharie a refuzat cu fermitate. Apoi, după torturi aspre, l-au condus afară din orașul Neapoli, unde l-au ucis cu pietre și apoi l-au spânzurat, la prânz, în ziua de 20 august, anul 1740 d.Hr.

În anul 1923, moaștele Sf. Teoharie au fost aduse în Tesalonic și au fost așezate în Biserica Sf. Ecaterina, unde se găsesc și astăzi.

Un înger a venit să mă însoțească.


În somn am văzut că am mers în Rai și

un înger a venit să mă însoțească. Mergeam unul lângă altul printr-o încăpere uriașă plină de îngeri.

Povățuitorul meu s-a oprit la primul post de lucru și mi-a spus:

– Aici este Secția de Primire. Aici primim toate cererile, sub formă de rugăciune, care merg la Dumnezeu.

Am privit în jur. Tot locul acela era plin de îngeri care primeau și triau cererile scrise, ce se făceau stive voluminoase de hârtii și însemnări de la oamenii din toată lumea.

Apoi am mers mai departe printr-un culoar lung până ce am ajuns la al doilea post de lucru. Aici îngerul mi-a spus:

– Aceasta este Secția de Împachetare și Livrare. De aici se expediază bucuriile și binecuvântările la cei care le-au cerut.

Am luat aminte câtă mișcare era și aici. Nenumărați îngeri alergau încolo și-încoace, lucrând din greu, de vreme erau nenumărate dorințele care se ceruseră și trebuiau împachetate pentru a fi trimise pe pământ.

Am plecat de aici și, în capătul unui alt culoar lung, ne-am oprit la ușa unui post foarte mic. Spre marea meu uimire, acolo stătea numai un înger, fără să facă aproape nimic.

– Aici este Secția Mulțumirilor, mi-a spus încet îngerul meu. Părea a fi puțin rușinat.

– De ce aici nu este de lucru?, am întrebat.

– Este dureros, a suspinat îngerul. După ce oamenii primesc bucuriile, forte puțini sunt aceia care trimit mulțumiri.

– Dar cum poate mulțumi cineva lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-a primit?, am întrebat din nou.

– Foarte simplu, a răspuns îngerul. Trebuie să spui numai atât: Îți mulțumesc, Dumnezeul meu!

– Dar, mai exact, pentru ce trebuie să mulțumim?

– Dacă ai alimente în frigider, haine pe tine, un acoperământ deasupra capului tău și un loc unde să dormi, ești mai bogat decât 75% din oamenii acestei lumi. • Dacă ai bani în bancă, în portofel și ceva mărunțiș într-o tipsie, ești printre 8% dintre oamenii care duc o viață prosperă. • Dacă te trezești astăzi mai sănătos decât erai ieri, ești mai binecuvântat decât toți cei care nu vor supraviețui până mâine. • Dacă nu ai trăit niciodată experiența fricii de război, a singurătății închisorii, a agoniei chinuirii și a săgetăturilor foamei, ești înaintea a 700.000 de oameni de pe acest pământ. • Dacă te poți ruga într-o biserică fără să fi atacat, arestat sau executat, te vor invidia cu siguranță în jur de 3.000.000.000 de oameni din această lume. • Dacă părinții tăi sunt încă în viață și sunt încă împreună, ești un om rar. • Dacă poți ține capul sus și să zâmbești, ești o excepție pentru toți cei care trăiesc în nesiguranță și în deznădejde.

– Am înțeles, am spus eu. Dar acum ce să fac? Cum să încep?

– Să spui: Slavă Ție, Dumnezeule, pentru toate!, mi-a spus zâmbind îngerul meu. Să numeri binecuvântările primite și să conștientizezi cât de privilegiat ești.
Tobie si Ingerul